Nu sunt familiarizat cu Compassion Focused Therapy, pot participa?
Cursul este deschis tuturor și nu necesită experiențe anterioare de psihoterapie sau tehnici meditative.
Compasiune înseamnă slăbiciune și lene, de ce ce aș avea nevoie de ea?
Acestea sunt unele dintre cele mai comune mituri despre compasiune. Cercetările au demonstrat însă exact opusul – cu cât ești mai plin de compasiune față de tine însuți/însăți, cu atât este mai probabil să alegi să te confrunți cu lucruri dificile, în loc să le eviți și să-ți asumi responsabilitatea pentru greșeli.
Cum mă poate ajuta compasiunea?
Studiile recente au pus în evidență importanța compasiunii în reglarea emoțională, în reducerea criticii de sine, rușinii, anxietății și depresiei. Compasiunea se dovedește a fi utilă atât în relația pe care o avem cu noi înșine, cât și în relația cu ceilalți, contribuind la reducerea suferinței psihologice.
Nu cred că merit compasiune, de ce aș participa?
Deși este de înțeles de ce ai putea crede că nu meriți, aspectul cheie al compasiunii nu este dacă o meriți sau nu, ci faptul că ai nevoie de ea. Petrecem foarte mult timp cu prietenii și familia, dar nici pe departe atâta timp cât petrecem în relație cu noi înșine – e important să învățăm cum să ne tratăm cu aceeași grijă și compasiune cu care ne tratăm prietenii și pe cei dragi.
Compasiunea nu e ceva cu care te naști, se poate să o dezvolți?
Da, se poate! Există sute de studii publicate care arată că este posibil să ne creștem nivelul de compasiune față de sine și față de ceilalți și multe dintre exercițiile din acest curs fac exact acest lucru.